Câinele care ne mănâncă ciorba

E dragi moșului astazi o să vă spun o poveste, și așa cum sunteți obișnuiți va avea o introducere nesfârșită, un cuprins cât o frază și o încheiere cât un șpiț inghinal.
Viața stimați cititori este ca o ciorbă de burta, miroase ca un șobolan mort înecat în formol pe jumatate și restul scufundat în urină de motan în călduri, dar odată ce ajungi să o guști limba se simte ca în floricica unei fete mari. Poate pe bună dreptate poate nu, mulți refuză să miroasă șobolonul și scuipă dezgustați în direcția vieții. Refuză cu încăpățânare să înteleagă că Luke Skywalker, Kwisatz Haderach și Neo nu numai că nu sunt tot una cu persoana lor dar nici nu există dincolo de planul ideatic. Pe scurt nu va veni nimeni la ei să le spună ” O tu nobila creatură îngăduie nouă plebeilor să iți cântam ceva ode câtă vreme tu, călare pe un vierme de nisip, cu un lightsaber în dinți o să distrugi șobolonul urât mirositor din ciorba vieții”.

Cum doina m-a ignorat și nu m-a trecut pe blog roll ul mentei verzi de fro trei zile îl rasfoiesc insistent poate poate… și din răsfoială în răsfoială am dat peste un nume de blog foarte interesent, nume ce m-a determinat să incep acest post: Patruped: Bun, Biped: Rău. Habar nu am cine este titulara, desi măcar asta am dedus din câteva rânduri parcurse pe acolo, de ce alege ea aceast titlu cu miros de copilărie neîmplinită, și chiar nu o să mă refer la ea ci la titlul ăsta care, în diverse forme îl tot aud emanat de diverși neînțeleși rătăciți prin straturile de grasime și smâtană din ciorba mai sus menționată.

Să vedem pentru început ce calități au patrupedele: Se ling reciproc în locuri dubioase, mușcă orice nu înteleg (și cum creierul lor are dimensiunea unui mouse, nu înteleg prea multe), sunt fideli necodiționat stăpânului care îi hranește, aleargă după pisoare ambulante (dacă nu vă prinserăți e vorba de mașini), sunt simpatici și distractivi. Întai m-am gandit să nu menționez inteligența (sau mai corect absența ei) că orice om cu scaun la cap realizează că mintea umana și cea canină nu comportă comparație, dar pe urma am realizat că uneori oameni se deanjează la stomac și atunci scaunul de la cap devine apos și tulbure. Eu nu mai vad alte calități gen pasiune pentru filmul coreean de artă, sau discuțiile de dimineață referitoare la cât de tare se zvârcolește Andrei Arsenyevich Tarkovsky de ciudă în mormânt când vede ce capodopera ideologică e matrixu.

Tinând cont de aceste constatări putem reconstrui imaginea omului perfect în viziunea acestor mesii cu creierul orb față de realitate. Omul ideal trebuie să aibă blană, să îi pută gura, să practice limboșeli în diverse zone pe nespalatelea, să fie un sclav obedient indiferent cât de jegos se comportă stăpanul cu el, că de stăpanul trebuie să salveze lumea la un moment dat (deși nu încă că nu e pregătit), să fie amuzant când stăpanul are chef de destracție, să mictioneze cu un picior ridicat, să fugă după mașini, să muște fioros din dușmanii stăpanului, și, dacă se întâmplă să muste pe cine nu trebuie, nu contează căci cu siguranță era un om rau și merita să fie mușcat. Io zic ca sunt idei bune și ar trebuii să vorbim cu Darwin sa le bage la urmatorul pas evolutiv că vrajeala aia cu mai puțini dinți e o idee plicticoasă (scuze vald).
Și da imi place ciorba în mod deosebit, și uite că am pus și diacritice (deși cred că am ratat câteva) și paragrafe să vad ce mai comentați…