Pe cine iubești mai mult:pe mama sau pe tata?
Cam la întrebarea din titlu am putea reduce și ultimele dezbateri despre legea pentru un sistem de pensii unitar. Așa cum scriam acum ceva timp aici, cea mai mediatizată propunere din noua lege a pensiilor e cea referitoare la egalizarea vârstei de pensionare. Între timp, după negocieri dure cu sindicatele s-a obținut un mare compromis: femeile care au născut mai mult de doi copii și nu i-au abandonat timp de zece ani vor ieși mai devreme la pensie. Încerc să mă abțin de la prea multe comentarii și să spun doar că nu există nicio logică prin care să putem explica justețea acestei măsuri. De ce cele care au născut doar, nu și cele care au adoptat?de ce doar zece ani limita la creștere? de ce doar mamele și nu și tații care poate au stat ei în concediu cu copiii? și așa ajungem la știrea nr. 2: Asociația TATA s-a revoltat și cere ca măsura să se aplice și taților. Perfect normal dacă vrei să încurajezi relații de parteneriat în familie și nu perpetuarea mentalităților patriahale că mama are grijă de copii și femeia stă la cratiță.
Vine în schimb o reacție care pe mine m-a dat gata, de la o persoană care în cele mai multe cazuri scrie foarte bine argumentat pe teme feministe. Pe Blogul Medusei, știrea cu Asociația TATA e comentată în felul următor:Toate astea în condiţiile în care în spaţiul domestic din majoritatea familiilor din România, bărbaţii se comportă ei înşişi ca nişte copii, fiind incapabili să-şi poarte singuri de grijă, darămite să-şi îngrijească plozii. Dacă nevestele lipsesc de acasă, aproape că mor de foame, se duc la muncă cu cămăşile şifonate şi ciorapi de culori diferite.
Din păcate astfel de afirmații, neargumentate de altceva decât experiențe individuale, nu fac decât să discrediteze pozițiile feministe. Nu cred că problema cea mai mare în familiile din România e că bărbații se comportă ca niște copii, ci poate agresivitatea lor, obediența femeilor care nu cunosc alternative la relațiile de subordonare din familie. Nu vreau să comentez aici activitatea asociației TATA sau să reiau argumentele cu egalizarea vârstei de pensionare, dar cred că atunci când vorbim de măsuri de politici publice cu impact pe termen mediu și lung e bine să folosim argumente și nu afirmații tendențioase.
Norma dublă de muncă este o realitate și trebuie prevăzute măsuri de compensare pentru femei, dar aș prefera ca acestea să nu fie simple măsuri protecționiste, ci măsuri care să încurajeze reducerea acestei norme, împărțirea sarcinilor între parteneri unde este cazul, servicii publice sau private care să preia din sarcinile femeilor. Reconcilierea vieții de familie cu cariera e o temă largă, dar aproape niciodată abordată și ar fi bine să o tratăm cu echilibru.
un comentariu pe aceeași temă și la Călin Hera
6 Comments to “Pe cine iubești mai mult:pe mama sau pe tata?”
Leave a Reply
Măi,măi, vezi la finalul articolului lui Hera s-a făcut un schimb de replici care aduce altă lumină asupra paragrafului selectat de pe blogul meu.
Nu prea văd cum ar putea fi puse în altă lumină acele afirmații. Am văzut că citezi acel studiu cu lipsa parteneriatului în familii. Perfect adevărat, dar tu în paragraful respectiv te refereai la bărbați ca niște copii, folosind o generalizare jignitoare și nefundamentată.Lipsa parteneriatului nu e egală cu faptul că bărbații se comportă ca niște copii, ci are, așa cum probabil știi, cauze complexe și mai profunde.
Eu am criticat folosirea de generalizări și exagerări pentru că acestea sunt și principalele contra-argumente aduse mișcării feministe. dacă noi înșine ne complacem în imaginea asta, nu reușim să înaintăm prea mult cauza în care credem.
Stai aşa, vezi ce înseamnă să scoţi din context. Afirmaţia că bărbaţii se comportă ei înşişi ca nişte copii (în sensul de neajutoraţi în casă, fără prezenţa femeii) era la discuţia despre cui revin copii în cazurile de divorţ. T.A.T.A. a criticat în urmă cu ceva timp faptul că în marea majoritate a cazurilor de divorţ copii sunt dat de instanţă mamelor. De aici această paralelă taţi-copii.
Nu e vorba de o generalizare, din contră, mă refeream la o situaţie concretă.
Contextul nu justifică afirmațiile. Așa cum tu încerci să argumentezi de ce ai spus bine că ”Toate astea în condiţiile în care în spaţiul domestic din majoritatea familiilor din România, bărbaţii se comportă ei înşişi ca nişte copii, fiind incapabili să-şi poarte singuri de grijă, darămite să-şi îngrijească plozii”, la fel se pot găsi bărbați care să justifice de ce pot spune într-un anumit context că ”majoritatea femeilor sunt inferioare intelectual”. E un discurs care îmbie la poziții extreme
Măi, în paragraf vorbeam despre cine pe cine îngrijeşte în familie şi revendicările asociaţiei TATA legate de custodia copiilor după divorţ. Din acest punct de vedere, repet, din acest punct de vedere şi nu al raporturilor de putere, bărbaţii sunt în majoritatea familiilor dependenţi de serviciile femeii, de la hrană până la confortul casei. Pe scurt: dependenţi precum nişte copii. Cum ar putea atunci să se ocupe ei după divorţ de îngrijirea copiilor lor? Şi de ce ar pretinde să le fie lor încredinţaţi copii, câtă vreme celălalt membru al familiei, soţia, s-a ocupat de toate aceste treburi care lui îi sunt în mare parte străine?
Toate astea şi întreg articolul au vizat o critică la adresa lipsei de interes a asociaţiei TATA pentru inegalităţile de gen din familie. De fapt, nici măcar nu e o critică, ci o atenţionare pentru că, dacă TATA şi-ar propune o implicare a taţilor la muncile casei şi de creştere a copiilor ar avea de câştigat iar revendicările sale ar fi mai fudamentate (de acolo şi “sfatul” din titlul).
Hera a extras paragraful de care a avut el nevoie ca să-şi scrie editorialul din EVZ despre discriminarea bărbaţilor, iar voi aţi luat produsul deja cu ambalajul de “şocant”, “bizar” pus de Hera. Cu un pic de atenţie, s-ar fi văzut că nu e nicio poziţie extremă de a mea şi n-am nicio intenţie în acest sens.
O zi bună!
ca o precizare pe care probabil trebuia să o fac mai demult: postul meu nu a avut legătură cu ce a scris Hera, el abordând într-un alt context paragraful respectiv. mi s-a părut fair să semnalez că și el scrisese.
văd că insiști în a apăra acel paragraf, ca orice artist care își iubește opera :). și eu insist în a apăra însă punctul meu de vedere că afirmațiile din acel paragraf sunt ”tendențioase”, răutăcioase chiar aș spune. Chiar nu sunt la curent cu activitatea respectivei organizații, dar atunci când ei vin cu o propunere oarecum logică dacă te gândești de exemplu la acei tați care stau ei cu copiii acasă (poate acum sunt cazuri excepționale, dar eu cred că ar trebui niște măsuri de încurajare a acestei practici), nu ar trebui să sari să le reproșezi o chestiune din activitățile trecute cu un limbaj jignitor.