Sebastian Vlădescu – omul momentului

Intrat în politică de nicăieri în 2006 și propulsat de premierul de atunci Tăriceanu direct în fruntea Ministerului Finanțelor, Sebastian Vlădescu își poate câștiga azi renumele de omul potrivit la locul potrivit. Mai ales într-un guvern de diletanți care are mereu nevoie de sprijinul Cotrocenilor pentru a ieși cât de cât basma curată. Vlădescu este cu atât mai interesant cu cât pare omul cel mai puțin dornic de a intra în atenția publică, având un spate financiar asumat. Nu s-a sfiit niciodată să se pună împotriva unor decizii controversate luate de prietenii săi politici, și mă refer în primul rând la Călin Popescu Tăriceanu pe care l-a sfidat pe față în acel celebru CSAT care discuta propunerea liberalilor de retragere intempestivă a trupelor din Irak. Vlădescu a sfidat cu voluptate și voința opiniei publice largi când s-a încăpățânat să meargă până în pânzele albe, adică până la infringement, pentru menținerea taxei auto de primă înmaticulare. Acum, împreună cu un președinte eliberat de emoțiile electorale susține cu mult sânge rece implementarea unui acord foarte puțin popular și care îi îngroapă pe colegii săi de guvern mai pasionați de politică. Este bine, este rău? Dacă avem în vedere o paralelă cu Vosganian și Pogea (aici și aici) ne dăm seama că un apolitic cinic, plaisirist, epicurean și câte și mai câte este mai eficient pentru România decât niște demagogi finanțiști de partid. Oricât de antipatizat ar fi de colegii de Guvern, de opinia publică sau de adversarii politici, Vlădescu este unul din foarte puținii membri ai cabinetului care și-au făcut treaba. Acordul cu FMI care ne aduce o concesie la deficit de 0,9 puncte procentuale este până la urmă meritul lui, cu bunele și cu relele aferente. Ca să nu mai amintesc din trecut meritele din negocierea privatizării BCR sau din aducerea Ford în România. I-am văzut în seara aceasta pe doi analiști care aparent sunt respectabili, Emil Hurezeanu și Iosif Boda, vituperând declarația lui Vlădescu de la guvern pe motiv că ar fi prea tehnică, prea puțin sobră față de emoția momentului, prea sofisticată în cifre și cauzalități economice. Cu alte cuvinte domnii Boda și Hurezeanu și-ar dori un ministru de finanțe care varsă și o lacrimă spre a impresiona mulțimile îndurerate. Nu domnilor, tocmai asta ne-a lipsit mult timp în guvernare, un ministru cu sânge rece, calculat și determinat să își atingă țintele. Dacă doreați demagogie trebuia să-l păstrați pe contabilul Pogea. Spre deosebire de acesta Vlădescu a injectat bugetul în aceste luni cu bani obținuți prin obligațiuni la randamente de 6-7%, adică foarte bune. Din păcate despre lucrurile importante vorbim prea puțin. Să fim feriți să trebuiască să implementeze acordul cu FMI un nou ministru de genul Pogea sau Vosganian..